Răspunsul îl vom afla în ziua de 2 octombrie, când la Copenhaga, membrii Comitetului Internaţional Olimpic, vor decide oraşul care va găzdui Jocurile Olimpice din 2016. Conform tradiţiei, cu şapte ani înaintea fiecărei ediţii se stabileşte gazda. Şapte ani pe care îi are la dispoziţie oraşul pentru a pregăti suprastructura, bazele sportive, satul olimpic şi tot ceea ce este nevoie pentru organizarea unei ediţii. Misiunea membrilor CIO nu este deloc uşoară, atâta timp cât oraşele candidate sunt Tokyo, Madrid, Chicago şi Rio de Janeiro. Ele sunt oraşele calificate în finala din 2 octombrie de la Copenhaga, după ce în competiţie, intraseră iniţial 30 de oraşe.
Dintre ele, au rămas şapte. Cele patru de care aminteam mai înainte, precum şi Baku (Azerbaijan), Doha (Qatar) şi Praga (Cehia). După numeroase vizite, comisia de evaluare a dat următoarele note: Tokyo − 8,3; Madrid − 8,1; Chicago − 7; Rio de Janeiro − 6,4, dându-le acestora dreptul de a-şi disputa finala. Dintre ele se va alege cel de-al 25-lea oraş care va găzdui J.O. din 2016.
Tokyo a mai găzduit J.O. din 1964, deşi a mai figurat ca oraş organizator şi în 1940, când al doilea Război Mondial a întrerupt Jocurile Olimpice. Japonezii îşi propun organizarea unei ediţii cât mai compacte, pe un teren recuperat din apele GolfuluiTokyo. Baze sportive complet noi, sat olimpic conceput arhitectonic la nivelul anului 2016, spaţii comerciale în jurul bazelor sportive, toate prin asigurarea financiară a municipalităţii oraşului Tokyo, în valoare de 30%, restul constituind contribuţie privată. În ciuda luptei strânse care se anunţă, Tokyo rămâne unul dintre oraşele favorite în reuniunea CIO din 2 octombrie.
În ordinea notelor preliminare date de Comisia tehnică de evaluare, urmează oraşul Madrid. Metropola iberică este oraşul care a mai candidat de două ori, în 1972 (München) şi 2012(Londra). Un sondaj de opinie, organizat printre locuitorii oraşului Madrid, arată că 92% sunt de acord cu această candidatură, motiv pentru care încă de pe acum şi-au anunţat intenţia de a se alătura celor 25.000 de voluntari. Sunt cinci zone destinate bazelor sportive: stadionul olimpic, Complexul Expoziţional, Centrul Acvatic, zona satului olimpic şi cea a sporturilor de apă (canotaj şi caiac-canoe). Unul dintre atuurile Madridului este cel al unei mari experienţe în organizarea unor competiţii de mare amploare, printre care finala campionatului mondial din 1982, turul ciclist al Spaniei sau Cupa Mondială de atletism din 2002. Madridul, rămâne aşa cum afirmă chiar preşedintele CIO, Jack Rogge, “oraşul” care trezeşte fiori oricăror parteneri în această finală.
Chicago a câştigat iniţial lupta “americană”, pentru candidatura de peste ocean, concurând cu oraşele Los Angeles, San Francisco, Philadelphia şi Huston. La începutul secolului al 19-lea, Chicago a fost la un pas de a intra în lumea olimpică, fiind chiar desemnat oraş gazdă pentru 1904 însă în ultimul moment, J.O. au fost mutate la Saint Louis. Chicago este susţinut chiar şi financiar, de alte trei state americane: Illinois, Indiana şi Wisconsin, ceea ce îi dă o forţă organizatorică deloc de neglijat, mai ales că americanii şi-au propus construirea, special pentru acest eveniment, a unui stadion de 80.000 de locuri. Alte 21 de baze sportive, dintre cele 27 care vor sta la dispoziţia competitorilor, sunt plasate la numai 15 km de satul olimpic. Printre alte atuuri ale oraşului Chicago, se află şi personalităţile care susţin candidatura. Acestea se numesc: celebrul baschetbalist a lui Chicago Bulls − Michael Jordan, înotătorul intrat în istorie la Beijing 2008 − Michael Phelps şi… preşedintele Statelor Unite − Barack Obama.
Cel de-al patrulea oraş finalist este Rio de Janeiro. Conceptul sud-americanilor |
are la bază patru principii: experienţa organizării unor mari competiţii, excelenta bază tehnică, transformarea unor baze sportive celebre (vezi stadionul Maracana − cel mai mare din lume), precum şi sprijinul acordat mişcării paralimpice. Este cea de-a cincea tentativă a oraşului Rio de Janeiro de a se înscrie în rândul oraşelor organizatoare a J.O. moderne. Prima dată a fost în 1936, apoi în 1940, 2004 şi 2012. Dar de fiecare dată, tentativele au eşuat. Unul dintre principalele atuuri ale oraşului brazilian Rio de Janeiro este acela că până acum, în cei 113 ani de olimpism modern, America de Sud nu a găzduit nici o ediţie a Jocurilor Olimpice. Şi cum tot mai mult se vorbeşte acum de cuprinderea întregii planete în mişcarea olimpică, atuul brazilienilor nu poate fi lăsat deoparte.
Iată care sunt cele 24 de oraşe înscrise în războiul Jocurilor Olimpice moderne şi semnificaţia lor:
Atena 1896 − olimpiada renaşterii;
Paris 1900 − olimpiada lui Coubertin, care s-a zbătut ca oraşul în care s-a născut să fie gazda începutului de secol;
St. Louis 1904 − olimpiada cea mai lungă, ea desfăşurându-se în perioada 1 iulie-23 noiembrie;
Londra 1908 − olimpiada sporturilor moderne, în Anglia născându-se multe dintre disciplinele înscrise în programul olimpic;
Stockholm 1912 − olimpiada sportului şi a artelor, acolo desfăşurându-se paralel şi concursuri de pictură, muzică şi poezie;
Anvers 1920 − olimpiada tehnicii şi a steagului olimpic care a fluturat pentru prima dată;
Paris 1924 − olimpiada alergătorilor finlandezi, cel mai vestit dintre ei rămânând Paavo Nurmi şi olimpiada lui “Tarzan”;
Amsterdam 1928 − olimpiada flăcării olimpice, care a ars pentru prima dată pe stadion în tot timpul desfăşurării întrecerilor;
Los Angeles 1932 − olimpiada primului sat olimpic;
Berlin 1936 − olimpiada primei ştafete olimpice, flacăra fiind purtată sub formă de ştafetă, de la Olympia până la Berlin, de zeci de mii de atleţi;
Londra 1948 − olimpiada reluării Jocurilor după ce timp de 12 ani, spiritul întrecerilor fusese umbrit de fumul bombelor celui de-al doilea război mondial;
Helsinki 1952 − olimpiada primei medalii de aur a sportului românesc prin Iosif Sîrbu;
Melbourne 1956 − olimpiada distanţelor, bazele olimpice aflându-se faţă de satul olimpic la distanţe între 40 km şi 312 km;
Roma 1960 − olimpiada Cetăţii Eterne, italienii punând în valoare neasemuitele vestigii antice, care au şi găzduit întreceri;
Tokyo 1964 − olimpiada recordurilor: 45 de recorduri mondiale, 76 de recorduri olimpice şi 614 recorduri naţionale;
Mexico 1968 − olimpiada altitudinii, întrecerile desfăşurându-se la 2260m;
München 1972 − olimpiada electronicii, germanii introducând pentru prima dată afişajul pe marile ecrane;
Montreal 1976 − olimpiada sateliţilor, flacăra olimpică de la Olympia la Montreal, sosind într-o clipă;
Moscova 1980 − olimpiada primei ţări socialiste;
Los Angeles 1984 − a treia olimpiadă americană, continentul descoperit de Cristofor Columb, înregistrând un record în organizarea Jocurilor;
Seul 1988 − prima olimpiadă pur asiatică;
Barcelona 1992 − olimpiada marchizului de Samaranch;
Atlanta 1996 − olimpiada Coca-Cola, americanii dând competiţiei un caracter mai mult comercial, publicitar, decât sportiv;
Sydney 2000 − prima olimpiadă a mileniului trei;
Atena 2004 − olimpiada revenirii Jocurilor la… origini;
Beijing 2008 − olimpiada superlativelor;
Londra 2012 − olimpiada…
…2016…
Octavian VINTILĂ
 |
